VIDEO A trecut cu tupeu cu mașina prin mijlocul unui accident de pe DN1 la Aciliu

9 ani ago
544 Views

Tupeul șoferilor sibieni și nu numai în general, capătă proporții din ce în ce mai mari de la o zi la alta. Exemplul de astăzi arată exact care este respectul anumitor șoferi față de poliție și față de semenii din trafic.

Șoferul Mercedesului cu nr. SB – 06 – DNZ a fost prezent în zona în care luni, 2 iulie, a avut loc un grav accident de circulație. Este vorba de evenimentul rutier de pe DN1 din Aciliu, acolo unde trei mașini au fost implicate într-un accident.

”Meseriasul” de la volanul acestei mașini nu a mai avut răbdarea să aștepte ca cei de la poliție să își tremine treaba la fața locului după ce răniții au fost luați de cei de la SMURD și nici să astepte ca cei de la Drumurile Naționale să degajeze carosabilul de bucățile desprinse din mașini. Nu mai punem la socoteală faptul că în momentul în care s-a găsit viteaz să treacă dincolo de accident, mașinile avariate urmau să fie puse pe platforme ca să fie eliberat carosabilul.

S-a furișat cu tupeu prin mijlocul zonei și a trecut de zona accidentului cu zâmbetul pe buze și mândru de el.

Acesta este respectul în trafic din partea acestul ”brav” șofer!
Ia atitudine şi fă împreună cu Ora de Sibiu recensământul nesimţitilor, mitocanilor, mârlanilor sau cum vrei să le mai spui celor de ale căror gesturi şi comportament pe stradă, în trafic, în autobuz şi în cele mai neaşteptate alte locuri te loveşti zilnic .

Împreună îi arătăm lumii întregi şi poate îi vindecăm de simptome şi oprim epidemia.

Ai surprins un mârlan ? Încarcă fotografia pe https://topulmarlanilor.ro/

Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.